Poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 9 Poliţie Rurală Hârlău au oprit, pentru control, pe raza comunei Focuri, un autoturism condus de un bărbat de 39 de ani, din localitate. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că bărbatul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, iar cercetările continuă.
De asemenea, în aceeași zi, polițiștii din Hîrlău au oprit, pentru control, tot în comuna Focuri, un autoturism condus de un bărbat de 44 de ani. Întrucât şoferul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, iar cercetările continuă
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani
