STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » REGIONAL » Moldova » Sorin Olariu răspunde criticilor aduse de președintele PMP
pmp

Sorin Olariu răspunde criticilor aduse de președintele PMP

Plecarea președintelui PMP Pașcani – Sorin Olariu la PSD a stârnit o serie de reacții dure din partea conducerii județene. Așa cum era de așteptat, Petru Movilă a cerut demisia lui Olariu din funcția de consilier local. Asta deoarece a fost votat pe listele partidului PMP, spune Movilă. Sorin Olariu este însă de altă părere. Într-un comunicat de presă emis de acesta a precizat că „mandatul de consilier local mi-a fost încredințat de cetățenii municipiului Pașcani”.
Comunicat de presă.
Având în vedere declarația domului Petru Movila, președintele Partidului Mișcarea Populara Iași, prin care mi s-a cerut demisia din funcția de consilier local, fac următoarele precizări:
– Mandatul de consilier local mi-a fost încredințat de cetățenii municipiului Pașcani, acei cetățeni care au crezut în mine, și în consecință am luptat pentru respectarea legii, am inițiat proiecte care să vină în sprijinul comunității și am fost mereu deschis la discuțiile cu cetățenii pentru a le rezolva problemele.
– Am ales să merg în echipa PSD Pașcani, pentru a contribui cu mai mult succes la bunăstarea cetățenilor municipiului, la promovarea și implementarea proiectelor pe care le-am inițiat și a proiectelor viitoare.
Menționez că am avut sprijinul echipei PSD Pașcani, de fiecare dată când am promovat proiecte pentru comunitatea noastră.
– Mai mult de atât, am dreptul prin lege să-mi duc mandatul de consilier până la final și consider, că atât cât am reprezentat PMP-ul, am făcut-o cu succes.
Doresc succes următorului președinte!
Cu respect,
Consilier local Sorin Olariu.
– Este ultima dată când revin cu precizări pe marginea acestui subiect.

About Redacția

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

x

Vezi și

Autostrada Moldovei (A7): Un nou tronson ar putea fi deschis circulației în curând

Lucrările pe Autostrada Moldovei (A7) continuă într-un ritm alert, iar ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a ...