Starea de criză creată de virusul COVID19 blochează până și desfășurarea ședințelor de Consilii Locale. Sala dedicată legislativului în cadrul căreia se i-au decizii importante cu privire la viitorul unei localități nu permite, în marea majoritate a primăriilor, respectarea măsurilor impuse pentru împiedicarea răspândirii unei epidemii.
Aceeași problemă este și la Pașcani. Consilierul local PMP, Sorin Olariu înaintat o adresă celor din administrația locală în care a cerut „modificarea Regulamentului de organizare și funcționare al Consiliului Local Pașcani în vederea susținerii ședințelor de Consiliu Local Pașcani în regim de videoconferință”.
„Având în vedere contextul pandemiei de coronavirus, consider oportun achiziționarea în mod de urgență a unui sistem de videoconferință”, precizează consilierul pășcănean Sorin Olariu. Decizia finală în acest sens aparține în cele din urmă conducerii UAT Pașcani.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani

