Conducerea Primăriei Pașcani a anunțat faptul că a contractat un specialist care să se ocupe de tematica expozițională de la Palatul Cantacuzino. Primarul Marius Pintilie spune că acesta urmează ca în curând să vină cu tematica pentru obiectivul cultural al municipalității. Cât despre lucrările de la palat, Pintilie spune că sunt întârzieri.
„La Palatul Cantacuzino se lucrează. S-a turnat placa peste etajul 1, se lucrează în continuare la elemente care țin de structură, s-a pus acoperișul, structura de lemn pe anexă și urmează ca luna viitoare să se facă acoperișul la clădirea principală. Termenele nu sunt perfecte, sunt aproape bune și sperăm că vremea va permite să se lucreze la interior. Sperăm ca proiectul să ajungă la bun sfârșit în termen util. Ne-am ocupat să facem partea de tematică expozițională, avem un specialist contactat care în perioada următoare va veni cu tematica pentru ca acest obiect important pentru municipiul nostru să prindă contur și să fie finalizat”, a spus edilul șef al pășcănenilor.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani
