Nu mai puțin de 6 străzi din orașul Târgu Frumos vor fi reabilitate. A fost semnat contractul cu o valoare de aproape 1 milion de euro. Comisia de evaluare a ales oferta constructorilor cu prețul cel mai mic depusă în cadrul licitației
Noi investiții sunt anunțate în orașul Târgu Frumos, județul Iași. Recent, a fost finalizată licitația pentru reabilitarea mai multor artere. Contractul de lucrări în valoare de 5,4 milioane de lei, fără TVA, aproape 1 milion de euro, a fost câștigat de societatea Eky-Sam SRL, controlată de controversatul afacerist Ion Echimov. La procedură au participat mai multe societăți, dar au fost descalificate. Au fost depuse sesizări și la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC), dar au fost respinse.
”Starea de degradare a fost evaluată prin examinarea vizuală a străzilor. Astfel, în urma vizitei în teren s-au identificat următoarele: sistemul rutier existent, împietruirea se află în stare continuă de degradare, dar nu se observă cedări în sistem. Împietruirea existentă prezintă degradări locale cum ar fi gropi cu adâncimea medie de 5-10 cm, denivelări în profilul transversal, deprofilări, făgașe. În profil transversal, străzile prezintă iregularități și deformări, pantele transversale nu sunt asigurate, ceea ce face ca scurgerea apelor să nu se facă corespunzător”, se arată în caietul de sarcini.
Primăria va moderniza 6 străzi din orașul Târgu Frumos cu o lungime de aproape 4 kilometri
”Suprafața de rulare a străzilor analizate este constituită din balast/pământ. Tronsoanele de stradă analizate nu prezintă trotuare. În prezent, străzile nu au dispozitive de scurgere și evacuare a apei pluviale corespunzătoare, aceasta stagnând pe partea carosabilă. Străzile nu sunt prevăzute cu semnalizare rutieră corespunzătoare”, se mai arată în documentația procedurii.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani