Locuitorii din suburbiile municipiului Pașcani ar urma să beneficieze de facilități importante la salubritate, dacă Consiliul Local va fi de acord. Consilierii PSD doresc să vină cu o propunere ca de la anul, taxa specială de salubritate să se înjumătățească pentru aceștia.
Adică de la 12 lei/persoană cât este la ora actuală să se ajungă la 6 lei. De asemenea, pentru cei din oraș se dorește ca taxa să rămână neschimbată.
„Există o hotărâre dată tot de pe timpul administrației liberale, când primar era Grigore Crăciunescu. A fost elaborat un proiect de hotărâre și aprobat pentru ca suburbiile municipiului să fie declarate cumva zone rurale pentru a beneficia de anumite oportunități de la Bugetul de Stat și de la alte surse de finanțare. Or, taxa de salubritate este diferențiată urban de rural. Noi susținem diminuarea taxei la rural față de urban. Pentru că și cantitatea de deșeuri este mai mică în rural față de urban”, a declarat consilierul local PSD, Dumitru Pantazi.
Potrivit propunerii social democraților, taxa specială de salubritate la persoanele fizice pentru anul 2023 se dorește a fi de 12 lei/persoană/lună, față de 13 lei cât vrea actuala conducere a primăriei să o facă. Iar pentru persoanele din zona rurală (suburbii) 6 lei/persoană/lună. Propunerea este susținută și de către consilierul local PMP, Sorin Olariu. Rămâne de văzut dacă restul aleșilor locali vor fi de acord.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani
