STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » REGIONAL » Moldova » Surpriză la Târgu Frumos. Puțin peste 90 de țigarete de contrabandă au fost confiscate de polițiști în urma unui control
pmp

Surpriză la Târgu Frumos. Puțin peste 90 de țigarete de contrabandă au fost confiscate de polițiști în urma unui control

„Raiul” contrabandiștilor din Târgu Frumos pare a fi o amintire. Controalele ample efectuate până în prezent dar și măsurile impuse de lege pentru cei care au fost identificați de polițiști că fac contrabandă cu țigarete i-au determinat pe cei care se ocupau cu astfel de activități ilicite să renunțe. În cursul zilei de ieri, în doar trei ore, pe raza orașului au fost efectuate controale pe toate segmentele. În urma acestui control a fost identificată o singură persoană, de 24 ani, care oferea spre comercializare pachete de tutun netimbrate.

„La data de 3 martie a.c., în intervalul orar 09.00 – 12.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Târgu Frumos şi Secţiei nr. 7 Poliţie Rurală Târgu Frumos au acţionat pe raza de competenţă pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică şi prevenirea accidentelor rutiere. În activităţi au fost angrenaţi şi poliţişti din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale Iaşi, Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Iaşi, poliţişti criminalişti, jandarmi, reprezentanţi ai D.S.V.S.A. Iaşi şi C.J.P.C. Iaşi.

În cadrul acţiunii au fost verificate 31 societăţi comerciale şi au fost controlate 13 autoturisme, fiind legitimate 139 de persoane. În urma neregulilor constatate au fost aplicate 39 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 14.835 de lei, dintre care 13 conform O.U.G. nr. 195/2002, 12 conform Legii nr. 61/1991 şi 14 conform altor acte normative. Spre exemplu, o tânără de 24 de ani a fost depistată în timp ce deţinea ţigarete susceptibile a proveni din contrabandă. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă şi s-a dispus confiscarea a 95 de ţigarete, iar cercetările continuă”, precizează reprezentanții IPJ Iași.

About Eduard PANAIT

Jurnalist

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Cât ne costă munca la negru. România rămâne în fruntea UE, iar nota de plată nu se oprește la taxele neîncasate

Munca la negru este, prin definiție, greu de măsurat. Nu apare integral în registre, declarații ...