Forfotă pe scena politică pășcăneană, cu câteva luni de zile înainte de alegerile locale. Viceprimarul municipiului Pașcani, co-ordonatorul PRO România Cristian Rățoi, ar fi la un pas de o înțelegere cu PSD – Dumitru Pantazi. Potrivit unor surse din interiorul organizației social democrate Iași, deja s-ar fi punctat un protocol pentru Pașcani la alegerile locale.
Înțelegerea ar prevede ca Dumitru Pantazi, candidatul PSD la funcția de primar, să fie susținut de către PRO România Pașcani – Cristian Rățoi iar acesta din urmă, în cazul în care s-ar reuși o majoritate în Consiliu Local, să dețină funcția de viceprimar.
Concretizarea unui astfel de act politic ar urma să fie finalizat, dacă nu deja este parafat, în această săptămână. Asta după ce preț de o perioadă de timp s-au purtat negocieri între părți.
Rățoi nu a putut fi contactat telefonic pentru a comenta această strategie politică. PSD Iași ne-au transmis că nu au cunoștințe despre un asemenea proiect politic. După mai multe apeluri, candidatul PSD Pașcani, Dumitru Pantazi a precizat că într-adevăr au fost purtate discuții și au fost făcute propuneri celor de la PRO România Pașcani, în speță Cristian Rățoi, dar că nu a primit un răspuns concret. Termenul limită, spune Pantazi, ar fi până săptămâna viitoare.
Același Cristian Rățoi ar fi fost dorit și de către cei de al AUR Iași pentru o negociere politică privind alegerile locale la Pașcani. Numai că, ne-au precizat niște membri, în urma deciziei de a face alianță cu PSD, Cristian Rățoi nu va mai fi o opțiune de parteneriat. Vom reveni cu amănunte!
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani
