STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » REGIONAL » Moldova » Tânăr arestat preventiv după ce ar fi încălcat un ordin de protecție și ar fi agresat un bărbat din Târgu Frumos
pmp

Tânăr arestat preventiv după ce ar fi încălcat un ordin de protecție și ar fi agresat un bărbat din Târgu Frumos

Tânăr reținut după încălcarea unui ordin de protecție

Polițiștii din cadrul Poliția Orașului Târgu Frumos au reținut, la data de 25 mai, un tânăr în vârstă de 27 de ani, cercetat pentru încălcarea măsurilor dispuse prin ordin de protecție.

Ads

Potrivit anchetatorilor, în urma investigațiilor efectuate s-a stabilit că, la data de 20 mai, acesta ar fi încălcat ordinul de protecție emis de Judecătoria Pașcani.

Ar fi mers la locuința victimei și ar fi agresat-o

Conform informațiilor transmise de polițiști, tânărul s-ar fi deplasat la locuința persoanei vătămate, un bărbat de 61 de ani, pe care l-ar fi agresat fizic.

În urma administrării probatoriului, suspectul a fost reținut pentru 24 de ore.

Arestat preventiv pentru 30 de zile

La data de 26 mai, acesta a fost prezentat procurorilor din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Pașcani și ulterior instanței de judecată.

Magistrații de la Judecătoria Pașcani au dispus arestarea preventivă a tânărului pentru o perioadă de 30 de zile.

Pe parcursul procesului penal, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile prevăzute de lege.

About Eduard PANAIT

Jurnalist

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Cât ne costă munca la negru. România rămâne în fruntea UE, iar nota de plată nu se oprește la taxele neîncasate

Munca la negru este, prin definiție, greu de măsurat. Nu apare integral în registre, declarații ...