Acasă » REGIONAL » Moldova » Tânărul din Pașcani, prins băut la volan și fără permis, a fost reținut de polițiști
pmp

Tânărul din Pașcani, prins băut la volan și fără permis, a fost reținut de polițiști

Tânărul în vârstă de 26 de ani care s-a ales cu dosar penal după ce a fost depistat de polițiștii din Pașcani conducând un autoturism fără a deține permis de conducere și sub influența alcoolului, a fost reținut.

Ads

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, incidentul a avut loc la data de 7 mai, când oamenii legii din cadrul Poliției Municipiului Pașcani au oprit pentru control un autoturism care circula prin municipiu. La volan a fost identificat un tânăr de 26 de ani, iar polițiștii au constatat că acesta emana halenă alcoolică. Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicând o valoare de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Reținut și plasat sub control judiciar

În baza probatoriului administrat, la data de 8 mai, polițiștiii au dispus reținerea tânărului pentru 24 de ore. Ulterior, acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani, iar procurorul de caz a dispus luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

About Eduard PANAIT

Jurnalist

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Ai carne în congelator? Cât timp o poți păstra fără să-și piardă gustul

Carnea poate fi păstrată în siguranță la congelator pe termen nelimitat dacă temperatura se menține constant ...