Acasă » LIFESTYLE » Țânțarii sunt atrași de mirosul săpunului. Cu ce ne putem spăla pentru a-i ține departe
pmp

Țânțarii sunt atrași de mirosul săpunului. Cu ce ne putem spăla pentru a-i ține departe

Un studiu recenta stabilit că țânțarii sunt atrași de mirosul săpunului, deoarece, atunci când nu se hrănesc cu sânge, aceștia își completează aportul de zahăr cu nectar.

„Faptul că preluăm aceste mirosuri florale și fructate și le punem pe corp înseamnă că acum același obiect miroase ca o floare și ca o persoană în același timp”, a explicat Clément Vinauger, care a condus lucrarea la Virginia Polytechnic Institute and State University, conform The Guardian.

Studiul a fost realizat pe baza analizei mai multor mărci de săpun, majoritatea dovedindu-se adevărați ”magneți” pentru țânțari.

Efectele săpunurilor au fost oarecum diferite de la o persoană la alta, posibil din cauza interacțiunilor dintre săpunuri și profilul olfactiv unic al fiecărei persoane, au remarcat cercetătorii.

Aceștia au constatat că mirosul de cocos este respingător pentru insecte, așadar, dacă programăm ieșiri în natură sau seri mai lungi petrecute afară, aceasta ar trebui să fie aroma la care să expunem pielea.

Sursa: Ziare.com

About Redacția

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Doi adolescenți din Miroslovești, răniți într-un accident cu ATV-ul

Doi adolescenți din Miroslovești, răniți într-un accident cu ATV-ul. Au fost transferați la spitale din ...