INCONȘTIENȚĂ din partea unui tânăr de 20 ani, din orașul TÂRGU FRUMOS. Acesta s-a urcat la volanul unei mașini și a pornit pe străzile orașului, după ce a consumat și niște pahare cu alcool.
Astfel, la data de 07 februarie 2023, în jurul orei 00:00, un echipaj mixt din cadrul Poliției Orașului Târgu Frumos și I.J.J. Iași, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a efectuat semnal regulamentar de oprire a unui auto.
„Conducătorul auto nu s-a conformat semnalului, astfel că polițiștii au procedat la urmărirea acestuia. La volanul autoturismului a fost identificat un tânăr în vârstă de 20 de ani din orașul TÂRGU FRUMOS. Șoferul a fost testat alcoolscopic, rezultând o alcoolemie de 0,08 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În urma verificărilor efectuate, a rezultat faptul că șoferul nu ar poseda permis de conducere. De asemenea, acesta nu avea polița RCA valabilă, fiind reținute certificatul de înmatriculare și plăcuțele de înmatriculare ale autoturismului. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, iar cercetările continuă”, au transmis reprezentanții Biroului de presă din cadrul IPJ Iași.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani
