Acasă » REGIONAL » Moldova » Târgul Meșterilor Populari, ediția a XI-a la Pașcani. Iată programul oficial
thomplast

Târgul Meșterilor Populari, ediția a XI-a la Pașcani. Iată programul oficial

Pentru al XI-lea an consecutiv, Primăria Municipiului Pașcani, Casa Municipală de Cultură „Mihail Sadoveanu” din Pașcani, Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova și Muzeul Municipal din Paşcani, având partener Colegiul Național ,,Mihail Sadoveanu” din Pașcani, organizează în perioada 19-21 iulie 2019 pe Strada Ştefan cel Mare și Sfânt din Municipiul Paşcani cea de-a XI-a ediție a Târgului Meşterilor Populari, manifestare cunoscută în ultima vreme ca Târgul de Sântilie.

 Deschiderea oficială va avea loc vineri, 19 iulie, de la orele 17.00. Anul acesta Târgul Meşterilor Populari coincide ca perioadă cu Zilele Municipiului Pașcani, motiv pentru care această manifestare face parte din seria de activități pe care Casa Municipală de Cultură „Mihail Sadoveanu” din Pașcani le organizează cu această ocazie.

La această manifestare au fost invitați circa 130 de meșteri populari din toate zonele țării și din Republica Moldova. Dintre aceștia și-au anunțat prezența la Pașcani 70 de meşteri şi creatori populari din întreaga ţară și din Republica Moldova. Târgul va avea ca obiective principale promovarea meşteşugurilor artistice tradiţionale şi educarea publicului, în special a celui tânăr, în spiritul cunoaşterii, preţuirii şi respectului pentru tradiţii şi bun gust.

În acest context vor fi organizate și anul acesta 5 (cinci) ateliere de inițiere și deprindere a unor meșteșuguri (olărit – meşter instructor: Dumitru Pașcaniuc, Marginea-Suceava; ceramică decorativă – Eusebiu Iacinschi, Botoșani; textile miniaturale – Mihai Profira, Valea Lupului-Iași; prelucrarea pieilor – Liviu Sahlean, Frasin-Suceava și împletituri în sfoară – Elena Ciocârlan, Ștefan cel Mare-Neamț). Atelierele se vor derula după următorul program: vineri, 19 iulie, între orele 14.00-16.00 (toate meșteșugurile); sâmbătă, 20 iulie, între orele 11.00-13.00 și 16.00-18.00 (numai olărit, ceramică decorativă, prelucrarea pieilor și împletituri în sfoară); duminică, 21 iulie, între orele 12.00-14.00 (numai olărit, ceramică decorativă, prelucrarea pieilor și împletituri în sfoară). Înscriererea participanților (până în 18 ani) este gratuită. Detalii suplimentare pot fi obținute la tel. 0728 275 138 (D-na Daniela Calistru).

Afis Tirg Pascani 2019

About Irina GHERASIM

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Verificare antispam *

x

Vezi și

Un nou caz de contrabandă cu țigări în Târgu Frumos Femeie prinsă cu peste 1700 țigări netimbrate

Polițiștii au ridicat în vederea confiscării 1.780 de țigarete, susceptibile a proveni din contrabandă. La data ...