Procurorii pășcăneni au dispus reținerea celor trei tineri pentru încă 60 de zile, în urma dosarului implementat. Aceștia au fost prezentați cu propuneri legale la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pașcani fiind dispusă măsura în urma cercetărilor efectuate.
„Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pașcani efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere.
Din investigațiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că la data de 14 iunie a.c., cinci tineri ar fi pătruns într-o societate, din municipiul Pașcani, ar fi lovit alte persoane și ar fi distrus mai multe bunuri, tulburând totodată ordinea și liniștea publică.
În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 14 iunie a.c., trei dintre tinerii bănuiți de comiterea faptelor au fost reținuți de polițiști, pentru 24 de ore.
La data de 15 iunie a.c., cei trei tineri reținuți au fost prezentați, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani, față de aceștia fiind dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile. Cercetările sunt continuate”, transmite reprezentantul Biroului de presă din cadrul IPJ Iași.
Citește și:
FOTO | Bătaie între mai mulți pășcăneni la o sală de pariuri din Pașcani
FOTO | Bătaie între mai mulți pășcăneni la o sală de pariuri din Pașcani
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani