Acasă » LIFESTYLE » Tot mai multe cazuri de Alzheimer la Iași. Sfatul medicilor: „medicamentul“ se află sub pernă

Tot mai multe cazuri de Alzheimer la Iași. Sfatul medicilor: „medicamentul“ se află sub pernă

Anul trecut au fost asistaţi în Institutul de Psihiatrie 414 pacienţi cu această boală.

La Institutul de Psihiatrie „Socola“ din Iaşi, în anul 2018 au fost asistaţi 390 pacienţi cu Alzheimer, iar în 2019 numărul lor a fost de 414, din 2015 până în 2019 fiind asistaţi în total 1.889 de bolnavi.

Specialiştii ieşeni atrag atenţia asupra faptului că nu multe boli reuşesc să aibă un impact atât de puternic, atât asupra pacientului, cât şi asupra familiei acestuia, care va asista la o deteriorare continuă a persoanei dragi. De la o persoană independentă, care era un stâlp al familiei, pacientul ajunge „un mecanism biologic distorsionat“, care nu îi mai recunoaşte şi care se simte prizonier într-un corp necunoscut.

„Demenţa Alzheimer este cea mai invalidantă formă de demenţă, iar pentru îngrijirea unui bolnav este nevoie de două sau chiar trei persoane. Diagnosticarea unei persoane cu Alzheimer distorsionează viaţa familiei acelei persoane. De cele mai multe ori, pacientul se prezintă la medic adus de aparţinători, când este deja în stadiul II sau III de boală“, a declarat dr. Marcel-Alexandru Găină, medic rezident psihiatru al Institutului de Psihiatrie „Socola“ Iaşi.

În lipsa somnului, creierul se autodigeră

Având în vedere că, până în prezent, boala Alzheimer nu are un tratament curativ, ci doar este întârziată evoluţia bolii prin intermediul medicamentelor, este importantă diagnosticarea din timp a acestei afecţiuni. Deşi la nivel mondial s-a observat o intensificare a cercetării demenţei Alzheimer, fiind realizate peste 400 de studii clinice, acestea nu au avut rezultate concludente.

„Cercetători ai Universităţii Washington au reuşit să identifice un anticorp – adică o componentă proteică a sistemului nostru imun ce are capacitatea de a recunoaşte şi epura diferiţi agenţi patogeni – deocamdată pe modele animale, urmând a fi transferat în studii clinice“, a declarat dr. Brânduşa Vornicu, medic primar psihiatru al Institutului.

Recomandarea medicilor este să nu uităm că lipsa somnului duce la o „autodigerare“ a creierului, fiind nevoie de măcar patru cicluri de somn de 90 de minute în fiecare seară, în intervalul 22.00-04.00.

„Asemănător unui muşchi, creierul nostru va dobândi prin exerciţiu o creştere a potenţialului global şi implicit o rezilienţă, o capacitate de a se adapta situaţiilor neprevăzute sau necunoscute. Aşadar, a citi o carte, a rezolva integrame sau orice ieşire din zona de confort, de adaptare la o situaţie neprevăzută, va creşte capacitatea de adaptare a persoanei la mediu“, au mai completat reprezentanţii unităţii medicale.

Situaţia pacienţilor cu demenţă Alzheimer din România este sensibilă, neexistând un cadru legislativ care să promoveze diagnosticarea precoce a bolii, iar cercetarea în acest domeniu este, conform specialiştilor, insuficient abordată. Utilă ar fi, pentru început, crearea unui registru naţional de evidenţă a pacienţilor care suferă de această boală.

Sursa: Ziaruldeiasi.ro

About Redactia

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Verificare antispam *

x

Vezi și

Tânăr din Ciohorăni reținut de polițiștii pășcăneni pentru conducerea unei mașini deși nu avea permis

În cursul zilei de ieri, poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 6 Poliţie Rurală Paşcani au ...