Autobuzele electrice din Pașcani vor avea sisteme moderne de ticketing care permit plata cu cardul, telefonul sau prin aplicație mobilă.
Administratorul public al Primăriei Pașcani, Alexandru Dandu, a anunțat montarea echipamentelor moderne de tip e-ticketing pe autobuzele electrice din municipiu, investiția fiind realizată din fonduri europene. Potrivit acestuia, noul sistem va permite validarea biletelor și abonamentelor, dar și plata directă cu cardul bancar, telefonul mobil sau smartwatch-ul prin tehnologia NFC.
Ads
Conform explicațiilor oferite de Alexandru Dandu, fiecare autobuz electric va fi dotat cu validatoare pentru bilete și carduri de transport; dispozitive pentru plata directă cu cardul bancar; sisteme de verificare pentru controlori; echipamente compatibile cu aplicația mobilă și codurile QR.
„Transportul public va fi mai modern, mai ușor de folosit și mai bine organizat în municipiul Pașcani”, a transmis administratorul public. Astfel, biletele și cardurile de călătorie vor putea fi achiziționate de la casieria operatorului CLP EcoServe, de la un aparat special care va fi amplasat în zona gării dar și direct de la șoferii autobuzelor.
După achiziționare, biletele vor trebui validate la aparatele montate în autobuze. În cazul abonamentelor, validarea se va face prin apropierea cardului de validator.
Plata cu telefonul și aplicație mobilă
Sistemul implementat va permite și plata directă prin card bancar; telefon mobil; smartwatch și aplicație mobilă dedicată. După cum mai precizeză Dandu, utilizatorii vor putea valida călătoria și prin scanarea unui cod QR.
Sistemul include și dispozitive speciale pentru inspectorii de transport, care vor putea verifica în timp real dacă pasagerii au bilet valid sau abonament activ or dacă are plată efectuată electronic. Modernizarea face parte din proiectul de dezvoltare a transportului public electric din municipiul Pașcani.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani

