Un autoturism parcat pe strada Petru Rareș din municipiul Hârlău a fost cuprins de flăcări luni, 26 ianuarie 2026. Pompierii militari au intervenit rapid, incendiul fiind lichidat fără victime.
Ads
Pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Hârlău au intervenit, luni, 26 ianuarie 2026, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism parcat pe strada Petru Rareș, în municipiul Hârlău.
Alarma a fost dată prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, apelul fiind preluat de Dispeceratul integrat ISU – SMURD – SAJ Iași. La fața locului a fost trimisă o autospecială de stingere cu apă și spumă (ASAS), cu un echipaj format din 5 pompieri militari.
Intervenția a fost una promptă, flăcările fiind lichidate înainte ca incendiul să se extindă la alte autoturisme sau la clădiri din apropiere. Din fericire, nu au fost înregistrate victime. Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit electric, potrivit informațiilor transmise de pompieri.
Recomandările pompierilor pentru prevenirea incendiilor auto
Autoritățile atrag atenția asupra importanței verificării periodice a autovehiculelor și recomandă:
- evitarea parcării în apropierea surselor de foc sau materiale inflamabile;
- verificarea instalațiilor electrice, în special la autoturismele mai vechi;
- evitarea improvizațiilor la sistemele electrice;
- efectuarea verificărilor tehnice periodice;
- apelarea imediată a numărului 112 în cazul producerii unui incendiu.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani

