STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » REGIONAL » Moldova » Un localnic din Mircesti a furat bunuri din curtea unui vecin iar a doua zi a fost adus la Politie
pmp

Un localnic din Mircesti a furat bunuri din curtea unui vecin iar a doua zi a fost adus la Politie

Barbat din Mircesti, cercetat pentru furt. Individul de 40 ani a patruns in curtea locuintei unui vecin din apropiere si i-a furat mai multe bunuri. La scurt timp a fost identificat de politisti iar acum risca chiar si o pedeapsa cu inchisoarea, daca din cercetari reiese ca a mai produs astfel de infractiuni in trecut.

„Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Mircești efectuează cercetări într-un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. Din cercetări a rezultat faptul că, în noaptea de 30 spre 31 iulie a.c., un bărbat de 40 de ani, din comuna Mircești, ar fi pătruns în curtea locuinței unui alt bărbat, de 36 de ani, din aceeași localitate, iar dintr-o magazie neasigurată ar fi sustras mai multe bunuri (o mistrie, un fierăstrău metallic etc.).

Aceasta ar fi fost ulterior surprins de persoana vătămată și ar fi abandonat rucsacul în care ar fi depozitat bunurile sustrase. Cercetările continuă”, a precizat Anca Vijiac, purtatorul de cuvant al IPJ Iasi.

About Eduard PANAIT

Jurnalist

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Începe modulul al doilea al anului școlar 2026–2027. Cât durează și cât mai este până la vacanța de iarnă

Vacanța de toamnă se încheie. Elevii și preșcolarii se întorc luni, 2 noiembrie, în bănci ...