Un nou monolit misterios, confecţionat din metal, a fost descoperit într-un loc izolat. De această dată, obiectul bizar a fost găsit pe un deal din Powys, un comitat din Țara Galilor, în vârful unui deal. Deocamdată, nimeni nu știe cum a ajuns acolo.
„Atunci când l-am văzut, am fost puțin surprins pentru că arăta ca un OZN. Părea a fi un material metalic fin, aproape ca oțelul chirurgical. Structura din oțel avea aproape 3 metri lungime și arăta perfect nivelată și stabilă, în ciuda faptului că bătea vântul.”, a povestit Craig Muir, un bărbat care locuiește în apropiere și a descoperit monolitul.
În anul 2020, mai mulți monoliți au apărut în lume, de la deșertul Utah din Statele Unite ale Americii și chiar și în România, în apropiere de o cetate dacică din Piatra Neamț. La acea vreme, adepții teoriei conspirației au speculat că structurile ar fi fost instalate de extratereștri.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani