STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » IT / Stiinta » Un nou AI poate să modeleze şi să proiecteze codul genetic pentru toate domeniile vieţii
pmp

Un nou AI poate să modeleze şi să proiecteze codul genetic pentru toate domeniile vieţii

În colaborare cu Nvidia şi reunind cercetători de la Universitatea Stanford, UC Berkeley şi UC San Francisco, Arc Institute a creat cel mai mare model AI pentru biologie, numit Evo 2.

Ads.

Noul AI a fost antrenat pe ADN-ul a peste 100.000 de specii din întregul arbore al vieţii. Datorită înţelegerii profunde a vieţii pe care o posedă, acesta poate  identifica modele în secvenţele genetice pentru care cercetătorii ar avea nevoie de ani de zile pentru a le descoperi.

Modelul poate identifica cu precizie mutaţiile cauzatoare de boli în genele umane şi este capabil să proiecteze noi genomuri similare genomului bacteriilor simple.

AI-ul poate, de asemenea, procesa secvenţe genetice de până la 1 milion de nucleotide simultan, permiţându-i să înţeleagă relaţiile dintre părţi îndepărtate ale aceluiaşi genom.

Bazându-se pe predecesorul său Evo 1, care a fost antrenat în întregime pe genomuri unicelulare, Evo 2 este cel mai mare model de AI din biologie, antrenat cu peste 9,3 trilioane de nucleotide, 128.000 de genomuri întregi, precum şi date metagenomice.

Evo 2 a fost antrenat vreme de mai multe luni pe platforma NVIDIA DGX Cloud AI prin Amazon Web Services, folosind peste 2.000 de plăci video NVIDIA H100.

Codul Evo 2 a fost publicat pe contul de GitHub al institutului, în speranţa că poate fi folosit şi în alte domenii pentru a accelera cercetarea ştiinţifică.

Sursa: News.ro

About Redacția

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Cât ne costă munca la negru. România rămâne în fruntea UE, iar nota de plată nu se oprește la taxele neîncasate

Munca la negru este, prin definiție, greu de măsurat. Nu apare integral în registre, declarații ...