STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » EVENIMENT » Un român se află pe lista celor mai căutați infractori din Spania. Poliția îl consideră extrem de periculos și cere sprijinul populației pentru localizarea lui  
pmp

Un român se află pe lista celor mai căutați infractori din Spania. Poliția îl consideră extrem de periculos și cere sprijinul populației pentru localizarea lui  

Poliția Națională din Spania și-a actualizat lista celor mai căutați 10 fugari, solicitați public să fie localizați de cetățeni, iar printre ei se numără și Ionuț Ramon Răducan, un român de 33 de ani din Tecuci, județul Galați. Bărbatul a evadat din închisoare profitând de un permis de eliberare temporară.

Ads

Răducan, cunoscut și sub pseudonimul „Florin”, a fost condamnat în 2014 la 16 ani și jumătate de închisoare pentru trafic de persoane în scopul exploatării sexuale și prin muncă, implicându-și propria soră și prietena acesteia, ambele minore. El face parte din celebrul „clan Răducan”, care controla prostituția stradală în zona Parcului Industrial Marconi din Madrid. Mama și frații săi au fost de asemenea condamnați pentru infracțiuni similare, primind pedepse între 15 și 16 ani de închisoare, arată El Pais.

Potrivit autorităților, Răducan exercita un control absolut asupra victimelor, stabilindu-le turele, prețurile și locurile de muncă forțată, și le amenința sau agresa fizic dacă nu respectau regulile impuse. Bărbatul are constituție atletică, 1,72 metri înălțime, păr șaten și piele deschisă la culoare.

Poliția spaniolă avertizează că Răducan este considerat extrem de periculos și solicită sprijinul populației în vederea capturării sale.

Autoritățile au creat adresa de e-mail losmasbuscados@policia.es, astfel încât cetățenii care dețin informații despre oricare dintre persoanele căutate să le trimită ofițerilor în mod confidențial.

Sursa: Ziare.com

About Redacția

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Cât ne costă munca la negru. România rămâne în fruntea UE, iar nota de plată nu se oprește la taxele neîncasate

Munca la negru este, prin definiție, greu de măsurat. Nu apare integral în registre, declarații ...