Aseară, în jurul orei 20:30, în suburbia Gâștești din municipiul Pașcani a avut loc un accident rutier cu victime. Mai precis, un bărbat de 64 ani, din Pașcani, a fost acroșat de o mașină fără ca șoferul, de 43 ani, din Bacău, să oprească conform legii și să acorde sprijin medical sau să sune la 112.
Polițiștii au fost prompți, au luat măsuri iar un echipaj din comuna Săbăoani l-a oprit în trafic.
„Polițiștii au efectuat semnal regulamentar de oprire a autoutilitarei în cauză, ce se deplasa pe sectorul de drum DN 2 – E 85, în afara localității Traian. Conducătorul auto, un bărbat în vârstă de 43 de ani, din județul Iași, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, cercetările cu privire la evenimentul produs în municipiul Pașcani fiind continuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pașcani”, au transmis reprezentanții IPJ Neamț.
„În seara zilei de 05 decembrie a.c., poliția a fost sesizată prin SNUAU 112 despre faptul că în municipiul Pașcani o persoană a fost acroșată de un autoturism, după impact șoferul părăsind locul accidentului. Persoana a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
La scurt timp, conducătorul auto a fost depistat pe raza municipiului Roman. Acesta a fost testat din punct de vedere alcoolscopic, rezultând o alcoolemie de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a întregii situații de fapt și luarea măsurilor legale care se impun. Dosar penal pentru ,,vătămare corporală din culpă”, ,,conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și ,,părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia”, a declarat pentru Jurnalul Regional, agent de poliție Ciobanu Adina-Ioana.