Un bărbat din municipiul Pașcani s-a ales cu dosar penal, asta după ce a fost tras pe dreapta de polițiștii rutieri. Evenimentul a avut loc ieri, pe străzile pășcănene când polițiștii au efectuat un semnal regulamentar de oprire șoferului aflat în trafic. „La data de 28 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pașcani au efectuat semnal regulamentar de oprire șoferului unui auto ce se deplasa pe raza municipiului Pașcani, iar respectivul autoturism ar fi fost sustras. La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat în vârstă de 36 de ani. Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, i s-a solicitat să fie testat alcoolscopic, acesta refuzând.
De asemenea, bărbatul a refuzat prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În urma verificărilor a rezultat faptul că autoturismul ar fi fost sustras. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”, iar cercetările continuă. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii situații de fapt și luarea măsurilor legale ce se impun”, au transmis reprezentanții poliției județene.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani
