STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » REGIONAL » Moldova » Vaslui: Bărbatul împuşcat în cap de un poliţist a murit la spital. Era nepotul unui subcomisar
pmp

Vaslui: Bărbatul împuşcat în cap de un poliţist a murit la spital. Era nepotul unui subcomisar

Medicii au declarat decesul bărbatului împuşcat în cap de un poliţist, joi după-amiază, în Vaslui, după ce acesta s-a opus arestării şi a încercat să fugă. Ancheta a fost preluată de criminalişti. Inspectoratul local de poliţie a precizat că a fost vorba de un accident şi a venit cu precizări despre modul în care s-au petrecut lucrurile. Bărbatul împuşcat, pe numele său Adrian Munteanu, era nepotul unui subcomisar de Poliţie, Iulian Munteanu, notează presa locală din Vaslui.

Potrivit martorilor, tânărul se urcase la volanul unei mașini, deși avea permisul de conducere suspendat. În momentul în care polițistul i-a făcut semn să oprească, acesta s-a conformat, însă ulterior a luat-o la fugă, scrie vremeanouă.ro.

Potrivit comunicatului IPSJ Vaslui, un agent al Biroului de Poliție Rutieră Vaslui, în vârstă de 27 de ani, a pornit în urmărirea suspectului, încercând să-l oprească prin somare verbală și focuri trase în sus. A reuşit să-l prindă din urmă şi să-l ia de umeri, din spate, dar, în acel moment, arma pe care o ţinea în cealaltă mână s-a descărcat, iar glonțul l-a lovit în cap.

La fața locului au fost trimise echipaje de Poliție, Jandarmerie și Ambulanță. Tânărul a fost preluat de o Ambulanță SMURD și transportat la spital, unde, ulterior, medicii au constat decesul, după mai multe tentative de resuscitare.

IPJ Vaslui a mai anunţat că bărbatul avea numeroase probleme cu legea. În 2016, a refuzat de două ori să i se se recolteze probe biologice, într-una dintre situaţii fiind la volan fără permis. Cele două dosare au fost reunite, iar bărbatul a fost trimis în judecată, în martie 2017.

În octombrie, acelaşi an, bărbatul a provocat un nou accident, fără victime, caz în care s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența băuturilor alcoolice, dosar aflat în lucru.

 

sursă foto: vremeanoua.ro

About Redacția

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Cât ne costă munca la negru. România rămâne în fruntea UE, iar nota de plată nu se oprește la taxele neîncasate

Munca la negru este, prin definiție, greu de măsurat. Nu apare integral în registre, declarații ...