STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » REGIONAL » Moldova » VIDEO | Alarmă PSD la Pașcani! Proiecte rutiere de 21 milioane de lei, întârziate! Apa Vital, acuzată de abuz și minciună
pmp

VIDEO | Alarmă PSD la Pașcani! Proiecte rutiere de 21 milioane de lei, întârziate! Apa Vital, acuzată de abuz și minciună

Liderii organizației PSD Pașcani au susținut astăzi o conferință de presă criticând vehement administrația locală liberală pentru lipsa de implicare în implementarea proiectelor de infrastructură și au atacat din nou operatorul regional ApaVital pe tema prețurilor nejustificate și a calității serviciilor.

Ads

Consilierul județean Mihai Dediu, președintele PSD Pașcani Dragoș Ionescu și liderul de grup al consilierilor locali PSD Vlad Macovei au tras un semnal de alarmă cu privire la două probleme majore: riscul pierderii finanțării pentru asfaltări și managementul defectuos al serviciului de apă.

 Finanțare de 21 milioane de lei pierdută din PNDL

Dragoș Ionescu a subliniat că proiectul de modernizare a străzilor din cadrul programului Anghel Saligny, cu o valoare totală de 21 de milioane de lei, este în pericol din cauza întârzierilor cauzate de „lipsa de implicare directă a administrației liberale”.

Proiectul vizează reabilitarea a 11 străzi, împărțite în trei loturi: Lotul 1 (9,6 mil. lei): Șos. Națională (Pleieșului), Victoriei, Brateș, Amurgului, Mușafinului; Lotul 2 (7,4 mil. lei): Aleia 22 Decembrie, Stânelor, 16 Februarie, Nicolae Bălcescu, Petru Rareș și Lotul 3 (4,4 mil. lei): Matei Basarab, Salcâmului, Nuculet, Trandafirilor, Frunzelor.

„Suntem într-o foarte mare întârziere și riscăm să nu mai poată fi implementate. Fiecare lună de întârziere înseamnă disconfort pentru cetățeni, stagnare pentru mediul de afaceri,” a avertizat Dragoș Ionescu.

Liderul PSD a comparat situația cu cea din localitățile din proximitate, unde proiectele Anghel Saligny sunt deja în execuție, în timp ce la Pașcani s-a mers pe varianta separată Proiectare-Execuție, care a eșuat. S-a amintit și de proiectul cu cele 86 de străzi, a cărui finanțare a fost pierdută din cauza lipsei studiilor de fezabilitate la timp.

 ApaVital sub lupa consilierilor

Mihai Dediu, Consilier Județean și Președintele Comisiei Juridice, a continuat atacul asupra ApaVital, subliniind că prețul apei (care urmează să crească din nou cu 10% în ianuarie) este unul dintre cele mai mari din România, în timp ce calitatea serviciilor este slabă.

Punctele cheie ridicate de Mihai Dediu și Vlad Macovei în conferința de presă de astăzi au fost pe partea de taxe nejustificate de mari percepute de ApaVital, inclusiv cele pentru avizele de construcție și cele pentru apa meteorică în zone unde nu există rețele de preluare a apelor pluviale. Dediu acuză conducerea ApaVital că ar fi „mințit” în fața Consiliului Județean, afirmând în luna mai că cele 5 zile fără apă din Pașcani s-au datorat unei companii de autostradă și promițând un proces care nu s-a mai deschis. Conducerea ApaVital este acuzată că ignoră cetățenii, având salarii și indemnizații „astronomice” în Consiliul de Administrație, costuri care se regăsesc în prețul final al apei. Mihai Dediu a confirmat că a solicitat oficial asociației ARSACIS (care gestionează ApaVital) reducerea prețului cu aproximativ 20% și înghețarea acestuia pentru întregul an 2026.

Consilierul a avertizat că va lua în calcul solicitarea unei expertize și formularea unei plângeri penale împotriva operatorului pentru suspiciunea de percepere dolosivă a unor taxe și îmbogățire fără justă cauză.

Vlad Macovei a adăugat că Primăria ar trebui să inițieze o comisie de reevaluare a suprafețelor pentru calculul apei meteorice și a criticat lipsa de promptitudine a operatorului în remedierea avariilor.

Liderii PSD au precizat că soluția nu este ieșirea din ARSACIS în acest moment, ci îmbunătățirea managementului și eventual liberalizarea pieței pe termen lung, pentru a aduce un al doilea operator și a crea concurență.

Mai multe urmăriți în conferința video de mai jos:

#psdpașcani, #vladmacovei, #dragoșionescu, #mihaidediu, #apavital, #primăriapașcani

About Catalin MIHAILA

Jurnalist Redactor - șef

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Cât ne costă munca la negru. România rămâne în fruntea UE, iar nota de plată nu se oprește la taxele neîncasate

Munca la negru este, prin definiție, greu de măsurat. Nu apare integral în registre, declarații ...