Acasă » LIFESTYLE » VIDEO Cu șarpele la masă. Momentul care i-a șocat pe clienții unei terase din centrul Brașovului 
pmp

VIDEO Cu șarpele la masă. Momentul care i-a șocat pe clienții unei terase din centrul Brașovului 

Momente de panică în Brașov, după ce un șarpe și-a făcut apariția la una dintre terasele din centru. Când au văzut reptila lungă de aproape un metru, clienții s-au îndepărtat în grabă, scrie bizbrasov.ro. Și în Târgoviște, o familie s-a trezit cu un șarpe ascuns în garajul din curtea casei. Oamenii au sunat la 112 și au cerut sprijinul jandarmilor.

În primul caz, șarpele a fost filmat la o terasă de pe strada Republicii, din centrul Brașovului. Imaginile surprind reptila în timp ce se încolăcește după unul dintre picioarele mesei. Imaginile publicate pe TikTok au strâns zeci de mii de vizualizări, dar și sute de aprecieri. Potrivit bizbrasov.ro, a fost vorba de un șarpe de casă, care nu este veninos și nici agresiv. Acesta este cel mai răspândit șarpe european, iar la noi în țară poate fi văzut aproape oriunde, de pe malul mării până la munte, ajungând și la altitudini de peste 1.000 m. În postură defensivă își poate lăți capul, astfel că de multe ori este confundat cu viperele, mai scrie sursa citată.

Un șarpe a creat panică și într-o familie din Târgoviște. Când au văzut reptila ascunsă în garajul din curtea casei, oamenii au sunat la 112 și au cerut ajutor. „O femeie din cartierul Priseaca, municipiul Târgovişte a solicitat sprijinul jandarmilor apelând numărul unic de urgență 112, după ce a relatat faptul că un șarpe se află în garajul acesteia. În scurt timp, jandarmii au ajuns la adresa indicată și au observat în garaj, ascuns după niște cutii, un șarpe neveninos. Reptila a fost ridicată cu dispozitivul din dotare și, ulterior, îndepărtată într-o zonă cu vegetație”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița. Astfel de cazuri sunt tot mai des întâlnite în ultimele luni. În luna mai, de exemplu, o familie din Olt a sunat la 112 și a cerut ajutor, după ce a descoperit pe acoperișul casei un șarpe lung de 1,5 metri. Reptila se cuibărise la streașină și reprezenta o reală amenințare pentru proprietari. Și o familie din Râmnicu Vâlcea a sunat la 112, după ce a descoperit, în baia casei, un șarpe de 1,5 metri lungime. Cu o zi înainte, și jandarmii din Constanța fuseseră chemați să intervină, după ce un șarpe de aproape un metru a fost găsit în peretele unei case. Panică a fost și pentru o familie din Mehedinți, care a sunat la 112 și a sesizat că a găsit un șarpe în dormitor. Reptila își făcuse culcuș sub dulap. Jandarmii le recomandă celor care se confruntă cu situații similare să nu se apropie de șerpi, să nu intre în panică și să ceară ajutorul sunând la 112.

Vezi video AICI

About Redacția

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Verificare antispam *

x

Vezi și

Peste 250 de contravenții date de polițiști în județul Iași. 24 ore de controale

Polițiștii ieșeni au intervenit în numai 24 ore la peste 95 de solicitări ale cetățenilor ...