STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » Administratie » VIDEO | Deschiderea Târgului Meșterilor Populari la Pașcani. Vicele a refuzat să se alăture primarului
pmp

VIDEO | Deschiderea Târgului Meșterilor Populari la Pașcani. Vicele a refuzat să se alăture primarului

Câțiva cetățeni au luat parte în piațeta Casei de Cultură „Mihail Sadoveanu” din Pașcani la deschiderea evenimentului „Târgul Meșterilor Populari”, ediția a XIV-a.

În deschidere a luat cuvântul primarul Marius Pintilie care s-a lăudat cu niște șantiere deschise prin Pașcani, probabil făcând referire la lucrările celor de la Apa Vital Iași. Este un semn că, spune edilul șef, în municipiu se lucrează. A fost invitat să spună câteva cuvinte și viceprimarul Cristian Rățoi, cel care răspunde de aceste activități însă acesta a participat la eveniment ca un simplu spectator și a refuzat să se alăture primarului Pintilie (foto).

A urmat și președintele Asociației Meșterilor Populari din Moldova care a lăudat tradiția de la Pașcani de a se organiza anual un astfel de eveniment.

„Târgul de Sântilie de la Pașcani e târgul nostru din miezul verii, nu întâmplător pus sub strașnica oblăduire a Sfântului Ilie, stăpânul fulgerelor și al trăsnetelor la români. Este unul dintre cele mai bune târguri, curtat intens de meșterii populari din toată țara, meritul principal fiind al doamnei Daniela Calistru, manager al Casei de Cultură și membru de onoare al asociației. Desigur, pe lângă buna organizare, am remarcat și modul aparte în care pășcănenii știu să-i primească în aceste trei zile pe meșterii populari, adică cu bucurie, admirație și prețuire, din această „ecuație” reieșind o manifestare de excepție, îndelung așteptată atât de meșteri, cât și de locuitorii urbei de pe Siret”, a spus reprezentantul Asociației.

A urmat înmânarea diplomelor de participare unora dintre meșterii populari după care un spectacol folcloric susținut de Ansamblul „Rapsozii Siretului” a Casei de Cultură. Mai multe în link-ul video de mai jos:

https://youtu.be/57PrDlzunnE

About Catalin MIHAILA

Jurnalist Redactor - șef

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Cât ne costă munca la negru. România rămâne în fruntea UE, iar nota de plată nu se oprește la taxele neîncasate

Munca la negru este, prin definiție, greu de măsurat. Nu apare integral în registre, declarații ...