STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » Administratie » VIDEO | FOTO | Deschiderea oficială a Zilelor Municipiului Pașcani. Doar câteva personalități au răspuns invitației primarului
pmp

VIDEO | FOTO | Deschiderea oficială a Zilelor Municipiului Pașcani. Doar câteva personalități au răspuns invitației primarului

Zilele municipiului Pașcani au debutat ieri în sala de spectacole a Primăriei Pașcani, începând cu ora 11.00 când au fost primiți invitații. Și în acest an sala a fost goală, prea puțini răspunzând invitației primarului Marius Pintilie. A ajuns președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, prefectul județului Petru-Bogdan Cojocaru, deputatul PNL Sorin Năcuță, câțiva primari din comunele arondate – atât de la PSD cât și PNL, câțiva consilieri locali, directori de instituții publice, angajați din primărie și cam atât. S-a intonat imnul național, a avut loc un Te Deum format în sobor de 7 preoți iar mai apoi primarul și o parte din invitați au luat cuvântul.

Marius Pintilie a vorbit despre proiectele care urmează a fi implementate în municipiul Pașcani prin fonduri europene. Cum la capitolul realizări nu a avut cu ce să se laude, edilul șef a vorbit în promisiuni și investiții ce vor urma în anii viitori. A luat cuvântul și prefectul județului, președintele PSD Petru-Bogdan Cojocaru iar mai apoi Costel Alexe, președintele CJ și PNL Iași. Ambii politicieni au avut discursuri politice, semn că deja au început campaniile pentru alegerile din anul viitor. A urmat un spectacol artistic susținut de „Rapsozii Siretului” din Pașcani, soliști și colaboratori ai Casei de Cultură după care premierea șefilor de promoție dar și a elevilor cu media 10 la Evaluarea națională și examenul de Bacalaureat. După activitățile de mai sus precizate cei prezenți au fost invitați la un ospăț pe cinste ce a avut loc în foișorul clădirii.

About Catalin MIHAILA

Jurnalist Redactor - șef

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Cât ne costă munca la negru. România rămâne în fruntea UE, iar nota de plată nu se oprește la taxele neîncasate

Munca la negru este, prin definiție, greu de măsurat. Nu apare integral în registre, declarații ...