În cursul zilei de astăzi, începând cu ora 14.00, în Primăria Sirețel a avut loc o nouă ședință de Consiliu Local, a șasea tentativă, pentru aprobarea Bugetului de Venituri și Cheltuieli pe anul în curs. De această dată, aleșii PSD s-au prezentant la ședință însă nu cu scopul de a vota Bugetul pentru deblocarea comunei ci pentru critici.
La ședință au luat parte angajații Primăriei Sirețel, care nu și-au primit salariile din lipsă de Buget, dar și cadre didactice și asistenți sau însoțitori ai persoanelor cu handicap. Nu au lipsit nici furnizorii sau reprezentanți de firme care au prestat servicii pentru Primărie și nu și-au încasat banii.
Ședința a început cu declarații politice din partea consilierilor PSD care și-au motivat votul negativ pentru blocajul creat. Aceștia spun că primarul Gheorghe Ancuța are probleme cu legea și de aceea nu au votat bugetul comunei până în prezent. Liderul de grup PSD, Gelu Șpaiuc a luat cuvântul și a spus că a trimis o adresă către Prefectura Iași în care a solicitat dacă este legal să voteze proiecția bugetară. Deși răspunsul din partea prefectului a fost afirmativ și i-a îndemnat pe aleșii PSD să voteze proiectul pentru deblocarea comunei, pesedistul Șpaiuc a mai făcut o adresă în care cere prefecturii Iași cum să voteze (!?). Situația creată din considerente politice este absolut dezastruoasă pentru comunitate. Constructorii spun că nu și-au primit banii pentru serviciile prestate și că se vor îndrepta spre instanță pentru a li se face dreptate. Aceștia spun că vor cere despăgubiri pentru întârzierile de plată. Mai mult, sunt proiecte Guvernamentale care ar trebui să fie puse în aplicare, însă din lipsă de buget nu se poate face nici un pas. Practic nu se mai pot respecta acele termene cerute.
Citește și: VIDEO | Situație INCREDIBILĂ în comuna Sirețel. Consilier bolnav cărat de colegii PSD pentru vot
Partea proastă este că în curând se începe noul an școlar iar directorii unităților de învățământ nu au finanțare. Sute de copii se află în situația în care nu vor putea începe anul educațional din considerente politice. Cadrele didactice prezente la ședință i-au rugat pe aleșii sociali democrați să voteze Bugetul pentru a-și putea desfășura activitatea precizând faptul că ei nu fac politică și nici copii din comună.
După scandalul creat în ședință, și o nouă blocare a bugetului, aleșii PSD Sirețel s-au baricadat în biroul viceprimarului Gelu Șpaiuc când au văzut că sătenii prezenți în primărie au început să-i înjure și să-i amenințe.
Primarul comunei, Gheorghe Ancuța ne-a precizat faptul că ședința de astăzi a fost ultimul act administrativ și legislativ pentru evitarea unui blocaj total. Gelu Șpaiuc nu a dorit să facă declarații presei după votul acordat iar unii apropiații ai acestuia au adresat cuvinte jignitoare reporterilor când s-a încercat să se ia un punct de vedere.
Interesant este faptul că președintele PSD Iași, Maricel Popa pare a fi de acord cu situația din zonă. Asta deși surse din PSD ne-au precizat faptul că la ultima ședință CEX Iași majoritatea liderilor i-au îndemnat pe pesediștii din Sirețel să voteze bugetul. Tot surse din PSD ne-au precizat că urmează a i se ridica sprijinul politic lui Gelu Șpaiuc pentru activitatea politică pe care o are în Consiliu Local dar și pentru faptul că nu respectă deciziile interne.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani
