Organizația PRO România Pașcani a susținut ieri o conferință de presă la sediul aflat în vechea primărie. Este prima conferință de presă susținută de după alegeri. Președintele organizației, Cristian Rățoi, actual viceprimar al municipiului Pașcani, a avut invitați de seamă. Este vorba despre europarlamentarul Corina Crețu și Iurie Leancă – fost Prim-Ministru al Republicii Moldovei dar și alții.
După analiza politică făcută cu membrii organizației a urmat o conferință de presă în care s-a discutat despre neacordarea vizei shengen și situația politică din România.
„Pro România – despre care unii spun că nu contăm dar de la anul vom conta mai mult pentru că eu cred că o să ne mobilizăm, în urma discuțiilor și analizelor făcute în această ședință vă pot spune că vom merge înainte, pe calea noastră. Nu ne vom gândi la fel și fel de alianțe care nu cred că vor aduce câștiguri în viitor. Mergem pe calea noastră, ne consolidăm partidul și poziția pe care o avem iar dacă va fi vorba despre o colaborare vom analiza și se va da un răspuns după consultările cu membrii organizației Pro România”, a spus președintele PRO România Pașcani, Cristian Rățoi.
„Îmi face mare plăcere să fiu din nou la Pașcani și să fiu alături de domnul viceprimar (Cristian Rățoi – n.r.) pe care l-am susținut inclusiv în capmania electorală și speranța noastră este ca în 2024 să vă vizităm în calitate de primar. Sunt convinsă că cetățenii orașului Pașcani și-au dat seama de calitatea dvs. și profesionalismul dvs. Cred că Pro România a demonstrat că avem oameni cu viziune, profesionalism și intenționez să ne mobilizăm în perspectiva alegerilor din 2024. Sunt alegerile europarlamentare, apoi locale, cele parlamentare și prezindețiale.
Mesajul meu este acela de a mulțumi celor care au fost alături de noi în 2019, să-i încurajăm să rămână alături de noi pentru că am mai spus: am dovedit că avem viziune, profesionalism față de oameni și suntem aprope de oameni”, a declarat europarlamentara Corina Crețu.
Pe parcurs s-a discutat despre actuala guvernare care, spun ei, este dezamăgitoare. Programul PRO România a județului Iași este unul pentru îmbunătățirea nivelului de trai pentru moldoveni, au mai transmis aceștia. Corina Crețu a discutat despre implicarea în proiecte precum autostrăzi, spitale regionale, etc.
S-au purtat discuții și despre taxele și impozitele din Pașcani care au fost majorate extrem de mult cu sprijinul consilierilor Pro România. S-a discutat și despre o eventuală reducere a lor, propunere venită din partea opoziției dar de care, spune viceprimarul Cristian Rățoi că nu are cunoștință însă va face o analiză !?. De asemenea s-au purtat discuții și despre proiectul DUBIOS pe care cei de la Pro România l-au votat la Pașcani. Este vorba despre realizarea unui spațiu de joacă modern cu o sumă de circa 1.000.000 de euro.
Jocurile politice și strategice ale lui Rățoi
Mesajul liderilor Pro România la Pașcani a fost acela de susținere al actualului președinte de organizație și viceprimar pentru funcția de primar. Europarlamentara Corina Crețu a spus că l-a susținut în alegerile trecute și-l va susține și la alegerile din 2024 pe Rățoi.
„Cristian Rățoi are toate șansele să fie primar, nu să sprijine pe cineva la primărie”, a transmis Corina Crețu. Numai că jocurile politice se fac, cel mai probabil la Pașcani, între PNL și PRO România. Acest lucru reiese și dintr-o declarație dintr-una din conferințele de presă susținute la Primăria Pașcani de către viceprimar alături de cei din alianță în care spunea că nu nu-l interesează pe viitor funcția de primar ci de viceprimar. Declarația făcută de Rățoi și adusă de jurnaliști spre comentarii a fost luată ca pe un afront de vice.
„Nu fac campanie în 2024, voi munci până în ultima zi de mandat. Nu voi pierde timpul cu împărțiri de fluturașe, cred că oamenii vor ajunge în 2024 să decidă cine doar vorbește și cine face. Indiferent cum va fi, cred că cel mai bine e să arăți oamenilor ce faci și ce vrei și că ești alături de ei”, a declarat Cristian Rățoi.
Europarlamentara a fost de părere că partidul trebuie să stabilească mai din timp candidații. Asta deoarece s-a dovedit în mai multe localități faptul că dacă nu ai un candidat este greu să-l impui pe ultima sută de metri. „Sunt lucruri greșite poate dar înveți și din greșeli. Se poate vedea că s-au schimbat lucruri în Pașcani datorită domnului Cristian Rățoi. Sunt convinsă că Pro România îl va sprijini, numai să-și anunțe candidatura”, a mai spus Corina Crețu.
Obiectivele Pro România: Peștișorul și Piața din Vale
Obiectivele principale ale celor de la PRO România Pașcani pentru anul viitor este de a rezolva situația bazinului de la Parcul Peștișorul cât și amenajarea Pieței din Vale, proiect care este momentan blocat pe masa de lucru a actualei conduceri. Potrivit lui Rățoi, la ora actuală PRO România înregistrează la Pașcani un număr de 680 de membri. Dat fiind faptul că se apropie cu pași repezi alegerile locale de la anul organizația își va mări numărul.
Detalii mai importante privind deciziile PRO România la Pașcani puteți urmări în video conferința de mai jos:
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani
