„Sârba din Iugani” este piesa la care grupul vocal folcloric „Lăzărelul” din satul Iugani – comuna Mircești au realizat un videoclip, primul de altfel. Potrivit acestora, proiectul a fost realizat sub coordonarea lui Monica Grădinaru și cu sprijinul ansamblului de dansuri „Ansamblul Valea Siretului”.
Clipul a fost lansat în cursul zilei de ieri și deja a strâns peste 600 de vizualizări pe YouTube. Pe lângă talentul tinerilor artiști din grupul local, videoclipul ilustrează frumusețea comunei Mircești și a celor două sate componente. Precizăm faptul că Grupul vocal folcloric „Lăzărelul” din Iugani este susținut financiar din donații și a participat la diferite concursuri sau spectacole. Deși este înființat printr-o hotărâre de Consiliu Local, în acest an nu a fost alocat nici un leu de la bugetul comunei.
Noul videoclip al piesei „Sârba din Iugani” poate fi urmărit mai jos:
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani
