Acasă » REGIONAL » Moldova » VIDEO | Șase luni de mandat, un prim bilanț al primarului comunei Mircești. Iată ce activități a întreprins (Interviu II)
www.jurnalulregional.ro

VIDEO | Șase luni de mandat, un prim bilanț al primarului comunei Mircești. Iată ce activități a întreprins (Interviu II)

Primarul comunei Mircești, Leon Bălteanu, a prezentat un prim bilanț pentru cele șase luni de zile de când a intrat pe funcția de conducere. Edilul șef spune că un prim pas făcut, atunci când a preluat frâiele administrative, a fost acela de a transparentiza activitățile publice. De asemenea a organizat comerțul agroalimentar din satul Iugani prin mutarea pieței pe imașul din apropiere și a amenajat platforme cu gunoi. Un alt aspect important a fost pietruirea drumurilor, o problemă costisitoare pentru bugetul local dar absolut necesară.

„S-a trecut la verificări în sistemul de canalizare deoarece în acest an vreau să o punem în funcțiune și să dăm posibilitatea gospodăriilor să se branșeze. Am depus la Compania Națională de Investiții (CNI-n.r.) o serie de proiecte pentru construirea unui sediu nou de primărie și a unei creșe în Mircești unde avem și teren disponibil. Tot prin CNI ne aflăm cu proiectul de construcție a unei săli de sport în stadiul de avizare. Pentru că sănătatea cetățenilor este importantă, am reușit să deschidem în comună un centru de vaccinare împotriva Covid-19 și am sprijinit organizarea unei campanii de informare și analize gratuite pentru persoanele vârstnice cu probleme cardiovasculare”, a declarat primarul Leon Bălteanu.

Citește și: VIDEO | Amenzi politice pentru Primăria Mircești, la un Buget pe minus. Continuă investițiile în localitate

Șeful primăriei a mai explicat faptul că a făcut demersuri pentru reabilitarea trotuarelor din comună și a digitalizat administrația locală. Cum banii pentru investiții sunt aproape inexistenți din cauza datoriilor ce trebuie a fi acoperite, speranțele ca în acest an să fie realizate proiecte cu impact major sunt mici. Asta mai ales că sprijin financiar nu s-a primit de la Consiliul Județean și a fost asigurat de însuși președintele Costel Alexe că nici nu va primi. Chiar și așa, spune alesul cetățenilor din Mircești, comuna se va gospodări prin forțe proprii. Mai multe puteți urmări în partea a doua a interviului cu primarul Leon Bălteanu, acordat jurnaliștilor noștri.

About Catalin MIHAILA

Jurnalist Redactor - șef

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Verificare antispam *

x

Vezi și

VIDEO: Tir încărcat cu fier vechi, răsturnat la Vatra Dornei. Momentul a fost filmat

Un TIR încărcat cu fier vechi s-a răsturnat luni seară în localitatea Vatra Dornei. Accidentul a ...