STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » Administratie » VIDEO | Ședință de Consiliu Local Mircești, suspendată
pmp

VIDEO | Ședință de Consiliu Local Mircești, suspendată

Astăzi, începând cu ora 15.30, primarul comunei Mircești, Leon Bălteanu a convocat Consiliul Local în ședință extraordinară. Pe ordinea de zi au fost inițiate două proiecte de hotărâre.

Primul face referire la o rectificare bugetară pe trimestrul IV în timp ce al doilea la modernizarea platformei comunale de colectare și valorificare a gunoiului de grajd.

Nici bine nu a început ședința că aleșii din opoziție, mai precis fostul primar Petre Antăluț a precizat că se împotrivesc rectificărilor bugetare deoarece primarul nu ar fi respectat o decizie impusă de liberali. De cealaltă parte, primarul Leon Bălteanu a spus în plen că de fapt se caută fel și fel de motive pentru a bloca investițiile din comună.

Tot primarul a arătat consilierilor prezenți că proiectele de pe ordinea de zi sunt legate de investiții în comună or, spune acesta, deranjează pe fostul primar Antăluț și astfel blochează în continuare investițiile din Mircești.

Dat fiind faptul că nu au fost întrunite elementele legale pentru susținerea ședinței de Consiliu Local, secretarul general al comunei a spus că ședința nu poate avea loc. Astfel, președintele de ședință a suspendat-o pentru nelegalitate. Mai multe puteți urmări în ședința video de mai jos:

About Catalin MIHAILA

Jurnalist Redactor - șef

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Cât ne costă munca la negru. România rămâne în fruntea UE, iar nota de plată nu se oprește la taxele neîncasate

Munca la negru este, prin definiție, greu de măsurat. Nu apare integral în registre, declarații ...