Astăzi, începând cu ora 09.00, la Primăria Pașcani a avut loc ședința ordinară de Consiliu Local Municipal aferentă lunii iunie. Ședința a început cu o serie de nemulțumiri formulate de consilierul local PMP, Sorin Olariu, la adresa primarului Marius Pintilie. Olariu a cerut primarului să dovedească afirmațiile făcute de acesta în urmă cu câteva zile cum că Olariu s-ar fi opus și ar fi încercat să blocheze proiectul de la noul cimitir municipal.
Timp de câteva zeci de minute cei doi aleși s-au contrazis pe subiect iar alți consilieri din opoziție s-au arătat nemulțumiți de modul cum președintele de ședință, consiliera PNL Petronica Constantinescu, a încercat să-și apere primarul de critici nelăsându-i pe ceilalți să ia cuvântul. A necesitat să fie luată o pauză până la calmarea aleșilor după care ședința a fost reluată. Însă, s-a continuat cu discuțiile contradictorii și politice până la final. Mai multe puteți urmări în ședința video de mai jos:
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani
