STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » EVENIMENT » Accident » VIDEO | Tragedie pe șoseaua dinspre Pașcani spre satul Brătești, comuna Stolniceni – Prăjescu. Frați implicați într-un accident rutier
pmp

VIDEO | Tragedie pe șoseaua dinspre Pașcani spre satul Brătești, comuna Stolniceni – Prăjescu. Frați implicați într-un accident rutier

În cursul zilei de astăzi, a avut loc un accident rutier pe raza localității Brătești, din comuna Stolniceni-Prăjescu, soldat cu două victime. Acestea au fost transportate pentru îngrijiri medicale la Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal de Urgență (CMU) Pașcani.

Ads.

Din primele informații rezultă că cele două persoane implicate sunt frați. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 35 de ani, pasager, și un altul de 43 de ani, care se afla la volan. De asemenea, un al treilea pasager a refuzat transportul la spital.

Accidentul s-a produs în urma încercării șoferului de a depăși un autobuz școlar, moment în care a pierdut controlul vehiculului, rezultând răsturnarea acestuia în afara părții carosabile.

Medicii spun că bărbatul, de 35 de ani, prezintă un traumatism cranio-cerebral fără pierderea conștiinței, contuzie toraco-abdominală, plagă la buza inferioară și escoriații la genunchiul stâng, iar pentru el se așteaptă rezultatele de la tomografiile computerizate.

În ceea ce-l privește pe șofer, acesta suferă de asemenea un traumatism cranio-cerebral fără pierderea conștiinței, contuzie a coloanei dorso-lombo-sacrate și hematom parietal drept, fiind de asemenea în așteptarea rezultatelor investigațiilor imagistice.

About Catalin MIHAILA

Jurnalist Redactor - șef

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Cât ne costă munca la negru. România rămâne în fruntea UE, iar nota de plată nu se oprește la taxele neîncasate

Munca la negru este, prin definiție, greu de măsurat. Nu apare integral în registre, declarații ...