Echipa de juniori sub 13 ani de la Ruginoasa este campioană națională, după ce a câștigat prima ediție a competiției Cupa Satelor la fotbal, eveniment desfășurat la Constanța.
Campionii ieșeni, antrenorul echipei şi primarul comunei Ruginoasa vor însoţi pe 7 iunie echipa naţională de fotbal a României la meciul din deplasare cu Norvegia, în preliminariile Campionatului European din 2020.
La competiție s-au înscris aproximativ 800 de echipe la nivel național iar la turneul final au participat opt echipe: Cumpăna (Constanţa), Dumbrăviţa (Timiş), Feldioara (Braşov), Rudeni (Ilfov), Ruginoasa (Iaşi), Sânmartin (Bihor), Turburea (Gorj), Vârtoape (Teleorman).
Prima ediție a campionatului de fotbal Cupa Satelor a fost organizată de Federația Română de Fotbal în parteneriat cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.
Președintele Consiliului Județean, Maricel Popa, a susținut din tribună, echipa ieșeană, fiind prezent la finală.
” Am considerat că e de datoria mea să fiu prezent la marea finală. Este o adevărată bucurie să vezi cum se formează viitorii campioni ai țării, cunoscut fiind deja faptul că susținem acești copii, iar sprijinul nostru nu se va opri aici. Este o reușită extraordinară, atât a lor cât și a antrenorului. Au ajuns la performanță cu o dotare modestă dar lucrurile trebuie să se schimbe. Au nevoie de o bază sportivă modernă și trebuie să le-o asigurăm, numai așa se vor putea menține la înălțime. E nevoie de o preocupare atentă din partea noastră a celor care reprezentăm instituțiile statului astfel încât generațiile viitoare să se dezvolte sănătos”, a spus președintele CJ Iași.
Competiția sportivă la nivel național a debutat în data de 1 octombrie 2018 și a fost rezervată fotbaliştilor categoriei de vârstă Under-13.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani
