STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » REGIONAL » Moldova » De ce s-a spart asfaltul proaspăt turnat pe un drum judeţean
pmp

De ce s-a spart asfaltul proaspăt turnat pe un drum judeţean

Lucrările de modernizare a drumului Blăgeşti-Cotnari sunt „testate“ de transportatorii recoltei de la fermele din zonă.

Apariţia unor gropi în stratul de asfalt abia turnat pe DJ 281C între Blăgeşti şi Todireşti a stârnit nedumerire în rândul localnicilor din zonă. Imagini afişate pe pagina „Radar oficial“ arată stratul de asfalt spart în câteva locuri, astfel încât se poate vedea piatra folosită la fundaţia drumului. Autorul imaginilor, Gabriel Gârbea, ne-a declarat că asfaltul a cedat în mai multe locuri, mai ales pe raza localităţii Todireşti.

Amintim că Drumul Judeţean 281C, respectiv cei 25 km de la Blăgeşti (intersecţia cu DN 28A, Tg. Frumos-Paşcani) la Cotnari (intersecţia cu DN 28B, Tg. Frumos-Hârlău), a fost atribuit pentru modernizare asocierii Eky-Route – Dimex 2000 Company SRL. Contractul a fost semnat la mijlocul lunii septembrie 2018 pentru suma de 44,2 milioane de lei, banii provenind din Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Până luna trecută a fost turnat primul strat de asfalt (binder), şantierul fiind vizitat inclusiv de preşedintele Consiliului Judeţean în câteva rânduri.

Potrivit contractului, lucrările au ca termen de execuţie un an şi jumătate, începând cu data emiterii ordinului de execuţie a lucrării. Practic, lucrările ar trebui să se încheie în vara anului viitor, ne-a declarat Liviu Tomulesei, directorul general al grupului de companii Eky-Sam.

Dar de ce au apărut totuşi gropile în acest strat de asfalt? „Vin tocmai de la Constanţa şi încarcă de aici sfeclă, câte 60 de tone. Am trimis astăzi (ieri, n.r.) şi la Poliţie, i-am rugat şi pe cei de la Drumuri Judeţene să facă adresă către asociaţiile agricole de aici să nu supraîncarce maşinile. Pe DJ 281C, lucrările nu s-au terminat, mai avem de turnat două straturi de asfalt, în total 30.000-40.000 de tone“, ne-a explicat directorul firmei constructoare.  Citeste toată stirea pe ziaruldeiasi.ro

About Redacția

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Cât ne costă munca la negru. România rămâne în fruntea UE, iar nota de plată nu se oprește la taxele neîncasate

Munca la negru este, prin definiție, greu de măsurat. Nu apare integral în registre, declarații ...