STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » EVENIMENT » Autostrada Iași Tg. Mureș și Comarnic – Brașov rămân … ca plan
pmp

Autostrada Iași Tg. Mureș și Comarnic – Brașov rămân … ca plan

Decizia actualului Guvern pun cele două autostrăzi, Iași – Tg. Mureș și Comarnic – Brașov în așteptare.
Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a anunţat luni că Guvernul va anula parteneriatele publice-private.

Astfel, Guvernul se reuneşte marţi în şedinţă, iar printre proiectele aflate pe ordinea de zi se numără ordonanţa de urgenţă prin care se vor anula parteneriatele public-private pentru autostrada Comarnic – Braşov şi pentru tronsonul Târgu Mureş – Iaşi al autostrăzii Unirii.

„Am avut discuţii (cu parlamentarii PNL – n.r.) şi pe subiectul Comarnic – Braşov. Mâine (marţi-n.r.), Guvernul va lua în discuţie şi va adopta o ordonanţă de urgenţă prin care acel parteneriat public-privat propus de Vâlcov şi Dăncilă devine istorie. După momentul anulării parteneriatului public-privat, obiectivul Comarnic – Braşov va fi predat către Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor.

Noi vom veni în faţa Guvernului şi vom spune care sunt soluţiile pentru construirea autostrăzii Comarnic – Braşov. Autostrada Comarnic – Braşov reprezintă un obiectiv major, se va realiza. Până începe construcţia autostrăzii Comarnic – Braşov avem obligaţia să găsim rute alternative”, a afirmat ministrul Transporturilor. El a mai spus că tot marţi va fi anulat şi parteneriatul public-privat pentru tronsonul Târgu Mureş – Iaşi al autostrăzii Unirii. Citește mai multe pe EVZ.ro

About Redacția

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Cât ne costă munca la negru. România rămâne în fruntea UE, iar nota de plată nu se oprește la taxele neîncasate

Munca la negru este, prin definiție, greu de măsurat. Nu apare integral în registre, declarații ...