STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » EVENIMENT » După câteva zile însorite, vremea se strică. Sunt anunțate ploi în aproape toată țara. Când cresc temperaturile
pmp

După câteva zile însorite, vremea se strică. Sunt anunțate ploi în aproape toată țara. Când cresc temperaturile

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de instabilitatea atmosferică accentuată în aproape toată ţara, valabilă de duminică, ora 12:00, până luni, la ora 22:00.

Elena Mateescu, director ANM: Până mâine seara la orele 22:00, avertizarea meteorologică va viza zonele Munteniei, Moldovei, local Transilvania, Oltenia și Dobrogea, interval în care instabilitatea atmosferică va fi una deosebit de accentuată. Se va manifesta prin averse cu caracter torențial pe secvențe scurte de timp.

Iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi local 25-30 l/mp şi pe arii restrânse, mai ales în Muntenia şi în zona de munte, 40-60 l/mp.

Elena Mateescu, director ANM: Vorbim și de intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie, maximele la rafală putând depăși 60 – 70 km/h. Din punct de vedere termic vom înregistra o scădere a valorilor de temperatură față de ziua de ieri pentru că astăzi, mercurul în termometre va înregistra la nivelul maximelor cel mult 14 – 20 de grade și acest lucru va fi caracteristic până la mijlocul săptămânii. Abia spre sfârșitul săptămânii și mai ales începând din 8 mai vom vorbi de temperaturi în creștere de la o zi la alta. Este posibil ca după 8 mai să vorbim de valori în continuare deosebit de ridicate pentru perioada respectivă, mai ales în partea sud și în vest a țării unde putem vorbi de temperaturi de 25, posibil 26 grade Celsius.

Sursa: Digi24.ro

About Redacția

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Cât ne costă munca la negru. România rămâne în fruntea UE, iar nota de plată nu se oprește la taxele neîncasate

Munca la negru este, prin definiție, greu de măsurat. Nu apare integral în registre, declarații ...