Un grup de elevi de la Liceul Teoretic „Miron Costin” din Pașcani au reușit să producă 100 de viziere medicale. Potrivit celor de la MironBot, 40 de produse au fost deja distribuite celor care luptă cu virusul iar restul vizierelor urmează a fi date în zilele următoare.
„Până în momentul de față, echipa MironoBot a produs 100 de viziere medicale. 40 dintre acestea au fost deja distribuite, următoarele viziere urmează a fi distribuite. Din păcate, producția de viziere va fi încetinită până când imprimanta se va putea repara pentru a funcționa cât mai optim.
Noi speram ca în orașul nostru sau în împrejurimi sa existe persoane ce vor sa sprijine continuarea producției de viziere medicale, prin mici donații pentru a putea repara imprimanta sau achiziționa o noua imprimanta.
Le mulțumim încă o dată celor ce ne-au sprijinit pana acum din punct de vedere material, domnul Sorin Olariu, domnului Iulian Moraru (S.C Lincas) și Bejenaru Gaby, dar și tuturor ce au distribuit informația și vă rugăm să o faceți în continuare”, precizează echipa MironBot..
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani
