Autoritățile locale au fost sesizate astăzi în jurul orei 11.00 că o salcie din Parcul Peștișorul s-a rupt, fiind doborâtă de vântul puternic de afară. Viceprimarul Cristian Rățoi a intervenit cu o echipă de la Serviciul de Gospodărie Comunală și Spații Verzi pentru a analiza situația. Primele măsuri luate au fost de a se preia partea ruptă de trunchi iar mâine să ajungă o echipă pentru a ridica materialul lemnos.
„Urmează ca în toamnă când vom face plantări masive să împădurim zona din Parcul Peștișorul. Dar până atunci trebuie să toaletăm și celelalte sălcii. Deocamdată se lucrează la ștrand și după vom interveni. Mai sunt cam patru copaci care trebuie a fi toaletați. Ei arată bine pe exterior dar la interior sunt putrezi. Vom discuta cu agenții de poliție locală să pună o bandă de avertizare pentru ca cetățenii din parc să nu se apropie de zona cu risc”, a declarat viceprimarul Cristian Rățoi.
Precizăm faptul că și în trecut au existat probleme la parc, mai precis pe insuliță, unde mai multe sălcii au fost doborâte de vânt. Primăria a intervenit la tăierea lor pentru a preîntâmpina eventuale neplăceri printre trecători însă au existat probleme cu reprezentanții de la Mediu.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani






