Acasă » Administratie » FOTO | VIDEO | UMILITOR! Doar câțiva cetățeni au răspuns invitației primarului Pintilie la DESCHIDEREA OFICIALĂ de zilele pașcaniului
pmp

FOTO | VIDEO | UMILITOR! Doar câțiva cetățeni au răspuns invitației primarului Pintilie la DESCHIDEREA OFICIALĂ de zilele pașcaniului

Deschiderea oficială a Zilelor Municipiului Pașcani a avut loc astăzi, la sediul administrativ, sala multifuncțională, din Ștefan cel Mare. Inițial, programul trebuia să înceapă cu ora 10.00. Primarul Marius Pintilie a solicitat amânarea orei pentru că oficialitățile liberale județene nu pot ajunge.

Din sursele noastre, aceștia au preferat să meargă în activități organizate de diferite comune, lăsând primarul și pășcănenii să aștepte. Astfel că a fost amânată deschidere pentru ora pentru 12.30.

Chiar și așa, evenimentul a început undeva în jurul orei 13.30, tot din cauza faptului că invitații de seamă ai primarului nu au ajuns la timp. Câțiva zeci de cetățeni care au participat la eveniment au fost nevoiți să aștepte, pe lângă cei care au urcat pe scenă. Unii au plecat de la eveniment.

Într-un final, au ajuns și a urmat mai apoi deschiderea oficială prin intonarea IMN-ului României. Un sobor format din zece preoți au oficiat un Te Deum iar Marius Pintilie a ținut un discurs în care a recunoscut că în prima jumătate de mandat ca primar nu se vede mai nimic prin oraș, dar a promis că până la alegeri lucrurile se vor schimba datorită proiectelor pe care le are în plan.

Au urmat discursuri și din partea autorităților județene cum ar fi: președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe sau prefectul Petru-Bogdan COJOCARU. De asemenea au mai urcat pe scenă doi senatori, PNL și PSD, dar și deputatul PNL, Sorin Năcuță.

După odele susținute, a urmat premierea șefilor de promoție și a elevilor de nota 10 la Evaluarea națională și la examenul de Bacalaureat. Și directorii de școli ai acestora au fost felicitați de primar.

Spre final, cei prezenți în sală au avut parte de un program artistic oferit te talentele locale „Ansamblul Rapsozii Siretului” din cadrul Casei de Cultură „Mihail Sadoveanu”. De menționat faptul că în sală au fost prezenți un număr neașteptat de mic de invitați. Oameni de afaceri, angajați ai serviciilor de stat sau din subordinea Consiliului Local, cetățeni de onoare sau alte personalități locale importante pentru municipalitate nu au răspuns invitației primarului Marius Pintilie. Nici măcar viceprimarul Cristian Rățoi nu s-a regăsit prin sală, fiind probabil interesat de organizarea sărbătorii pentru cetățeni. Acest lucru nu poate decât să arate dezinteresul spumei municipalității față de primarul liberal pășcănean sau probabil de activitatea sa. Au fost prezenți câțiva consilieri locali, de la PNL – însă nu toți și trei aleși locali de la PSD. Nici primarii din comunele arondate nu au dat curs invitației. Dintre edilii șefi liberali a fost prezent primarul comunei Todirești, Ovidiu Droancă și primarul comunei Valea Seacă – Neculai Miron. A mai participat de la PSD primarul comunei Tăătăruși – Costel Iosub. Angajații primăriei au făcut ca sala să nu fie în totalitate goală. După finalizarea programului cei prezenți au fost invitați la masa de protocol.

Mai multe urmăriți în clipul video:

About Catalin MIHAILA

Jurnalist Redactor - șef

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Cimitirul vechi din Pașcani rămâne la biserică. Inițiativa lui Vlad Macovei a fost votată de toți consilierii prezenți

Pășcănenii nu vor plăti taxe pentru morminte în cimitirul vechi. Consilierii au decis să rămână ...