Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pașcani efectuează cercetări într-un dosar penal privind comiterea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis și încredințarea unui autoturism unei persoane care nu deține permis de conducere.
Ads.
Din cercetările preliminare, reiese că în data de 6 mai a.c., un tânăr de 20 de ani din municipiul Pașcani ar fi condus un autoturism pe o stradă din localitate, iar la un moment dat ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat de 57 de ani.
În urma impactului nu s-au înregistrat victime, ci doar pagube materiale. Verificările efectuate ulterior au stabilit că tânărul nu deține permis de conducere, iar autoturismul i-ar fi fost încredințat de un alt tânăr, fapt ce constituie de asemenea infracțiune conform legislației rutiere în vigoare.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor circumstanțelor producerii evenimentului rutier.
„Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pașcani efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unui persoane care nu deține permis de conducere.
Din verificările efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că, la data de 6 mai a.c., un tânăr, de 20 de ani, din municipiul Pașcani ar fi condus un autoturism, în municipiul Pașcani și ar fi pătruns pe sensul opus de deplasare, intrând în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat, de 57 de ani.
În urma impactului au rezultat doar pagube materiale. Din verificările efectuate, s-a constatat faptul că tânărul de 20 de ani nu deține permis de conducere, iar un alt tânăr i-ar fi încredințat autoturismul pentru conducerea pe drumurile publice.
Cercetările sunt continuate”, au transmis polițiștii IPJ Iași.