În perioada 16 – 17 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Leţcani au acționat pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice cu ocazia sărbătorilor Pascale. Au fostcontrolate 12 societăți comerciale, 55 de autovehicule, legitimate 112 de persoane. Au fostaplicate 38 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 17.550 de lei, dintre care 26 conform Legii nr. 61/1991, 10 conform O.U.G. nr. 195/2002 , 1 conform O.U.G. nr. 97/2005 și 1 conform O.G. nr.34/2008.
De asemenea au fost reținute 2 permise de conducere și 1 certificat de înmatriculare. Totodată, au fost constatate în flagrant 4 infracțiuni. Un bărbat de 43 de ani, din comuna Movileni, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe DJ 282, pe raza comunei Movileni, fiindsub influența băuturilor alcoolice. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influența băurilor alcoolice, faptă prevăzută de art. 336, alin. 1 Cod penal.
De asemenea, un tânăr de 20 de ani, din comuna Lungani, a fost depistat în timp ce conducea un auto pe raza comunei Leţcani, având permisul de conducere suspendat. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 335, alin. 2 Cod penal.
Un alt bărbat de 54 de ani, din municipiul Iaşi, a fost sancționat cu amendă în cuantum de 2.500 de lei, conform Legii nr. 61/1991, în calitate de administrator al unei societăți comerciale din comuna Rediu, a oferit spre comercializare băuturi alcoolice persoanelor aflate deja în stare vădită de ebrietate, după ora închiderii prevăzută în autorizaţia de funcţionare. De asemenea, acesta a refuzat să se legitimeze la solicitarea organelor de poliţie.