STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » REGIONAL » Harlau » Amenzi de peste 140.000 lei date în Pașcani, Hîrlău și Tg. Frumos
pmp

Amenzi de peste 140.000 lei date în Pașcani, Hîrlău și Tg. Frumos

Două zile de controale au adus Bugetului de stat o sumă de 145.000 lei. Asta după ce polițiștii au efectuat o serie de acțiuni în municipiul Pașcani, Hîrlău și Târgu Frumos. Potrivit celor de la Inspectoratul de Poliție Județean Iași (IPJ), au fost acordate cele mai multe amenzi în trafic.

”Poliţiştii rutieri din cadrul Serviciului Rutier Iaşi, Poliţiei Municipiului Paşcani, Poliţiei Oraşului Hârlău şi Poliţiei Oraşului Târgu Frumos au acţionat, pe raza de competenţă, pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră pe drumurile publice şi prevenirea accidentelor rutiere. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 335 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 145.000 de lei, dintre care 184 pentru nerespectarea regimului legal de viteză pe drumurile publice, 6 pentru depăşiri neregulamentare şi 145 pentru alte abateri. De asemenea, au fost retrase două certificate de înmatriculare şi au fost reţinute 38 de permise de conducere, dintre care 24 pentru nerespectarea regimului legal de viteză pe drumurile publice, 6 pentru depăşiri neregulamentare şi 8 pentru alte abateri”, se precizează într-un comunicat IPJ Iași.

About Eduard PANAIT

Jurnalist

Lasă un răspuns

x

Vezi și

ANM anunță răcire, ploi și temperaturi sub zero grade la început de noiembrie. Cum este vremea în următoarele două săptămâni

ANM anunță că vremea se va răci treptat în următoarele două săptămâni, cu ploi în ...