STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » REGIONAL » Moldova » Purtătorul de cuvânt al Spitalului Municipal de Urgență Pașcani și-a dat demisia. Motive ascuse cu nuanțe administrative
pmp

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Municipal de Urgență Pașcani și-a dat demisia. Motive ascuse cu nuanțe administrative

Maria Timofte, actuala șefă interimară a Compartimentului de Primiri Urgențe (CPU) din cadrul Spitalului Municipal de Urgență (SMU), și-a înaintat demisia din funcția de purtător de cuvânt al unității medicale. Contactată telefonic de Jurnalul Regional, Timofte nu a dorit să dea detalii cu privire la demisia depusă. „A fost o decizie dea mea. Am ieșit din gardă și dacă vreți ne auzim mâine”, a răspuns sec șefa CPU Pașcani. Întrebată dacă secretarul municipiului Pașcani, Irina Jitaru, președintele Consiliului de Administrație al SMU a avut vreo „contribuție” în luarea deciziei, după un oftat, Maria Timofte a închis apelul telefonic jurnalistului.

Irina Jitaru a declarat faptul că nu are nici o legătură cu decizia luată de Timofte. Cel mai probabil aceasta ar fi supărată de faptul că sunt scoase la concurs o serie de posturi interimare. „Eu nu m-am văzut cu doamna Timofte deloc (șefa CPU Pașcani – n.r.) și nici nu am avut nici o discuție cu dumneaei. Chiar nu am nici o problemă cu ea sau alte conflicte. Nu am de ce să fiu învinovățită pentru decizia ei. Nici nu știam că și-a depus demisia și nici nu este treaba mea. Necesită a fi scoase la concurs niște posturi pe șefi de secție care la ora actuală sunt interimari, pentru că așa prevede legea. Dar nu este ceva personal”, a declarat pentru Jurnalul Regional Irina Jitaru.

„Este o demisie depusă din partea doamnei Timofte din funcția de purtător de cuvânt al Spitalului Municipal de Urgență Pașcani. Această funcție nu este remunerată. Nu știu care sunt motivele pentru care a renunțat. Nu cred că există un conflict! Este o decizie dea dumneaei pe care o respectăm. O să numim o altă persoană care să discute cu presa. Ne dorim să promovăm sistemul medical din Pașcani pentru că se muncește la spital și acest lucru nu se vede din exterior”, a precizat și directorul medical interimar, Dr. Aurelia Pădurariu.

În altă ordine de idei, unele surse ne-au precizat faptul că pe partea sistemului medical municipal s-a dat startul unor interese politice și administrative. Practic, se încearcă un control politic pe un sistem umanitar. Rămâne de văzut dacă conducerea spitalului va accepta un astfel de demers.

About Catalin MIHAILA

Jurnalist Redactor - șef

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Verificare antispam *

x

Vezi și

În timp ce în România prețul electricității este de 69 euro / MWh, în Spania și Portugalia a ajuns la cote extrem de mici. Ce se întâmplă

​Cea mai ieftină energie electrică din Europa este vândută pe piețele spot din Spania și ...