Acasă » REGIONAL » Moldova » Așa-zisul viitor administrator public propus de PNL, Claudiu Bodoașcă, nu comentează subiectul Zanet
Mihai Bodoasca jurnalul regional

Așa-zisul viitor administrator public propus de PNL, Claudiu Bodoașcă, nu comentează subiectul Zanet

Viitorul administrator public al Primăriei Pașcani propus din partea PNL este Claudiu Bodoașcă. Cel puțin așa susținea conducerea PNL, după câștigarea alegerilor. Contactat telefonic pe subiectul preluării funcției de administrator public cât și problemele din administrația locală apărute, liberalul nu a vrut să se pronunțe în acest sens. Acesta a venit cu precizarea că atunci când va fi numit pe funcție va face o analiză a situației de fapt. Mai mult, va convoca o conferință de presă în care va prezenta „moștenirea” primită. Atitudinea acestuia este de lăudat, dacă se va ține și de cuvânt sau dacă va fi numit. Întrebat de subiectul privind lipsa documentelor din Primăria Pașcani odată cu plecare fostului administrator, Bodoașcă a precizat că nu cunoaște subiectul și că el nu are nici o legătură cu funcția respectivă pentru că nu a fost numit.

„Nu cunosc subiectul, nu am nici o funcție în primărie decât cel de consilier local. Sunteți într-o eroare. Să lăsăm lucrurile să se desfășoare în mod normal. Următorul pas este funcționarea Consiliului Local Pașcani după care se vor face numiri de viceprimar și așa mai departe”, a spus Claudiu Bodoașcă.

În discuțiile purtate, acesta a dat vina pe PSD Pașcani pentru o serie de proleme administrative. A făcut referire la faptul că s-a întârziat cu ședința de constituire a noii conduceri iar ca urmare necesită timp până la formarea și constituirea noii conduceri în administrația locală.

Surse neoficiale din anturajul politic PNL Pașcani au precizat faptul că de fapt se caută o altă persoană pentru funcția de administrator public. Motivele ar fi multe, primul fiind acela că actuala conducere nu are siguranță în competențele lui Claudiu Bodoașcă pe acest post. Rămâne de văzut cum se vor împărți funcțiile în PNL pentru toți.

About Catalin MIHAILA

Jurnalist Redactor - șef

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Verificare antispam *

x

Vezi și

Prima groapă pe centura Bacău, inaugurată în prezenţa lui Iohannis şi a premierului Orban. Reacţia CNAIR FOTO

Potrivit unor fotografii postate de un societate comercială de vulcanizare şi service din Bacău, deja ...