Acasă » EVENIMENT » ATENȚIE! Un alt caz de fraudă online de data aceasta la Iași

ATENȚIE! Un alt caz de fraudă online de data aceasta la Iași

În ziua de 07 noiembrie a.c., Secția nr. 2 Poliție Iași a fost sesizată de către o femeie, în vârstă de 82 de ani, din municipiul Iași, cu privire la faptul că, în perioada 04.10.2023 – 07.11.2023, prin intermediul unei aplicații instalată de femeie pe telefonul mobil, persoane necunoscute ar fi accesat conturile bancare ale părții vătămate și ar fi efectuat trei transferuri bancare, cauzând un prejudiciu de aproximativ 11.300 de lei.
Polițiștii au deschis un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ,,accesul ilegal la un sistem informatic” şi „efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos”. Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii situații de fapt, luării măsurilor legale care se impun, precum și în vederea identificării autorilor.

Amintim faptul că un caz asemănător a avut loc zilele trecute la Pașcani când o femeie de peste 60 ani a rămas fără 19.000 lei în cont. Polițiștii recomandă tuturor cetățenilor:
– să NU comunice nimănui PIN-ul, datele înscrise pe card inclusiv codul CVV2/CVC2, date personale de identificare, orice alte informații de securitate aflate pe carduri sau parolele de securitate utilizate în tranzacționare;
– să NU transmită date personale sau copii ale actelor de identitate prin intermediul rețelelor sociale sau prin link-uri primate pe mail sau prin aplicații de mesagerie;
– să NU instaleze aplicații și să NU acceseze site-uri sau aplicații la indicațiile persoanelor care le contactează telefonic sau le transmit link-uri prin mesaje pe rețele sociale, SMS sau alte tipuri de mesagerie;
– să NU răspundă la mesaje nesolicitate sau neașteptate care propun câștiguri nemaivăzute;
– să NU acceseze pagini web în care să introducă datele personale și să NU ofere informații personale sau date financiare;
– să NU se logheze în aplicația de Internet/Mobile Banking dintr-un link primit pe SMS sau mail;
– să NU răspundă la apelurile din afara țării, mai ales dacă nu cunosc persoane din țările respective.

About Eduard PANAIT

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Verificare antispam *

x

Vezi și

FOTO | Accident rutier MORTAL în comuna Războieni

Început de săptămână cu o tragedie. Un accident grav a avut loc în această dimineață ...