Acasă » SPORT » Bianca Andreescu este noua regină a tenisului feminin! A spulberat-o pe Serena Williams
thomplast

Bianca Andreescu este noua regină a tenisului feminin! A spulberat-o pe Serena Williams

Bianca Andreescu, jucatoarea canadiana cu parinti romani, a castigat, sambata seara, ultimul turneu de Grand Slam al sezonului, US Open.

In marea finala de la Flushing Meadows ea a trecut de poate cea mai mare tenismena a tuturor timpurilor, Serena Williams, aflata insa intr-o zi extrem de slaba, scrie ziare.com.

6-3, 7-5 a fost scorul final al intalnirii ce a durat o ora si 41 de minute.

Aflata in premiera pe tablou la Openul american si ajunsa tot pentru prima data in finala unui Grand Slam, Bianca a aratat ca este o jucatoare matura, calculata, care profita de fiecare eroare a adversarei.

A inceput partida cu break, desi Serena a incercat sa puna putina presiune din primele schimburi de mingi si a reusit sa se mentina in avantaj datorita serviciului excelent.

Momentele importante au venit la scorul de 4-2, cand Serena a salvat cinci mingi de break, si apoi la 4-3, cand a venit randul lui Andreescu sa treaca prin momente dificile inainte de a-si face serviciul. Setul s-a incheiat asa cum a inceput, cu greselile Serenei ce au dus la inca un break.

Actul secund ne-a adus o sportiva americana de nerecunoscut, aceasta gresind ca niciodata intr-o finala de Grand Slam. Andreescu a fost acolo, a reusit sa profite de fiecare moment de slabiciune al mult mai titratei sale adversare.

La 19 ani, ea s-a sufocat insa atunci cand trebuia sa inchida partida si, la 5-1, a ratat o minge de meci pentru ca apoi sa piarda patru game-uri consecutiv, permitandu-i Serenei sa egaleze. Si-a revenit insa la timp, si-a facut serviciul pentru 6-5 si apoi a inchis finala cu un break!

Canadianca de origine romana scrie istorie in tenisul feminin si devine prima jucatoare din Era Open care se impune la Flushing Meadows la prima prezenta pe tabloul principal.

In urma acestei victorii, Bianca va fi de luni noul numar 5 WTA, depasind-o pe Simona Halep.

Serena Williams, in schimb, ajunge la a patra finala majora pierduta si visul ei de a egala recordul lui Margaret Court va mai avea de asteptat

“E greu de spus in cuvinte ce simt. Sunt recunoascatoare si ma simt binecuvantata. Am muncit din greu pana aici. Nu ma pot plange, anul asta a fost excelent. Faptul ca pot ajunge pe aceeasi scena cu Serena, o legenda, este uimitor. Nu a fost un meci simplu, am incercat sa ma pregatesc ca de fiecare data. Am incercat sa intru pe teren si sa nu ma gandesc la adversara. E mai greu de facut decat de spus, dar sunt mandra de ce am realizat. Publicul… stiu ca voi va doreati sa castige Serena, imi pare rau. Ma asteptam ca Serena sa revina, a facut asta de multe ori, dar am incercat sa raman in meci. Ultimul game nu a fost deloc usor, insa ma bucur ca am reusit sa gestionez momentul. Anul trecut nu a fost usor pentru mine, eram afectata de accidentari. Am fost decisa sa nu renunt si vreau sa multumesc echipei mele pentru ca mi-a ramas alaturi. Am continuat sa cred in mine si sa muncesc. Nu le pot multumi suficient parintilor mei pentru tot ce au facut pentru mine. A fost o calatorie lunga… poate nu atat de lunga pentru ca am doar 19 ani, dar a fost greu. Le multumesc si haideti sa continuam!”, a declarat Bianca Andreescu.

“Va multumesc mult, inseamna mult ca ma apreciati. Publicul a fost minunat pe parcursul turneului, va multumesc mult. Am luptat in setul secund, am incercat sa raman in meci. Am jucat ceva mai bine, am luptat si sunt recunoascatoare. Bianca a jucat foarte bine si merita felicitari. Sunt mandra si ma bucur pentru tine. A fost un tenis incredibil, eu speram sa pot juca mai bine. Ma bucur pentru Bianca, pot sa spun ca imi doream sa castige turneul, ea sau Venus daca eu nu puteam. Ma simt onorata sa fiu aici si sunt mandra ca pot concurez la nivelul asta. Ii multumesc lui Dumnezeu pentru ca am ajuns pana aici. Echipa mea a fost un punct de sprijin pentru ca am avut multe momente dificile”, a spus Serena Williams.

Sursa ziaruldeiasi.ro

About Redactia

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Verificare antispam *

x

Vezi și

România U21, scor decisiv cu Irlanda de Nord

Naţionala de tineret a României a învins, ieri, la Voluntari, selecţionata Irlandei de Nord, scor ...