La 15 noiembrie, polițiștii din Hârlău au oprit pe DC 140 un tânăr de 29 de ani din Botoșani. Acesta nu deținea permis de conducere, iar etilotestul a arătat 0,86 mg/l alcool. Bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice, iar polițiștii au întocmit dosar penal.
Ads
„În noaptea de 15 spre 16 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 9 Poliție Rurală Hârlău, au oprit un autoturism pe DC 140, condus de un tânăr, de 29 de ani, din com. Hlipceni, jud. Botoșani.
Ca urmare a verificărilor efectuate în baza de date, s-a constatat că acesta nu ar deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest rezultând o alcoolemie de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, precizează reprezentanții IPJ Iași.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani

